Un dolar din argint din 1794, considerat a fi printre primele monede bătute de Monetăria SUA, va fi scos la licitație

Un dolar din argint din 1794, considerat a fi printre primele monede, dacă nu chiar prima monedă bătută de Monetăria SUA, va fi scos din nou la licitație, după ce în 2013 moneda a fost vândută pentru 10 milioane de dolari, scrie CNN, citează digi24.ro.

Licitația din 2013 a stabilit un record mondial, moneda devenind cea mai scumpă monedă din lume.„Aceasta este o monedă de vis, un artefact de neprețuit pe care am fost mândru să-l dețin”, a declarat pentru CNN Bruce Morelan, care deține rarul dolar de argint din 1794.

Morelan, un colecționar care scoate la licitație un sortiment de monede istorice în valoare de aproximativ 20 de milioane de dolari, alături de dolarul de argint, a adăugat că, „Este timpul să trecem la alte provocări și sper că noul proprietar al monedei îl prețuiește doar la fel de mult ca și mine ”.

Prima emisiune a fost de 1758 de monede, bătute la 15 octombrie 1794 cu o presă manuală. David Rittenhouse, directorul monetăriei, a preluat întreaga emisiune și a distribuit personal o parte din aceste monede, păstrând cel puțin una pentru el. Restul au intrat în circulație.

Moneda are o figură feminină din profil, cu părul despletit, reprezentând Libertatea, înconjurată de 15 stele, reprezentând statele componente ale SUA la acea dată. Pe revers apare un vultur cu aripile întinse înconjurate de două crengi înfrunzite. În anul următor, moneda de 1 dolar a fost emisă cu același avers, dar pe revers cu un bust drapat.


Preluat de la: Publika.md