Parlamentul găzduiește vizita unui grup de senatori din Republica Cehă

Din delegația cehă fac parte membri ai Comisiei pentru afaceri cu Uniunea Europeană și ai Comisiei pentru economie, agricultură și transport a Senatului Republicii Cehe.

Delegația are planificată o întrevedere cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu. În cadrul vizitei, senatorii cehi vor discuta și cu deputați din mai multe comisii permanente din Parlamentul Republicii Moldova: Comisia economie, buget și finanțe; Comisia agricultură și industrie alimentară; Comisia administrație publică și dezvoltare regională; Comisia politică externă și integrare europeană.

Agenda vizitei mai include o întrevedere cu viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov.

Discuțiile se vor axa pe progresele înregistrate de Republica Moldova în procesul de integrare europeană, precum și pe oportunitățile de intensificare a relațiilor moldo-cehe în diverse domenii-cheie.


Preluat de la: Noi.md