Premierul Armeniei Nikol Pashinyan refuză să cedeze puterea

Somat de mii de oameni să își dea demisia până la miezul nopții trecute, Nikol Pashinyan rămâne premier al Armeniei și refuză să cedeze puterea. Nici tentativa liderilor opoziției de la Erevan de a-l demite prin vot în Parlament nu a avut sorți de izbândă. 

Deputații, care urmau să se întrunească aseară în ședință, nu au avut cvorumul necesar.

Într-o nouă adresare către poporul armean, Nikol Pashinyan a explicat motivele pentru care a acceptat armistițiul în Nagorno – Karabah. Potrivit premierului, dacă luptele ar fi continuat, armata armeană ar si suportat pierderi considerabile, iar cel puțin 20 de mii de militari ar fi fost încercuiţi de trupele azere.

Pashinyan le răspunde și celor care l-au întrebat de ce nu a demisionat înainte de semnarea acordului și spune că asta ar fi însemnat să dezerteze.

Între timp, situaţia se acutizează la Erevan, unde sunt anunţate noi proteste. Poliția a închis toate căile de acces spre capitala Armeniei. Presa locală scrie că în urma violenţelor de ieri, cel puțin 10 lideri ai opoziției au fost reținuți, iar oamenii legii au deschis dosar penal pentru organizarea dezordinilor în masă.  


Preluat de la: Publika.md