Manifestaţiile din Belarus au intrat în cea de-a 79-a zi de proteste

Protestele antiprezidenţiale din Minsk s-au desfăşurat aseară pe fondul focurilor de armă și al exploziilor de grenade lacrimogene.

Protestatarii s-au împrăştiat prin curțile caselor, iar alţii se rugau de locatari să-i adăpostească. La scurt timp au apărut şi forțele de ordine. Vă avertizăm, că imaginile următoare vă pot afecta emoțional.

Potrivit martorilor, cei reţinuţi au fost duşi cu maşinile de miliţie. Dacă după protestatari veneau rudele sau cei apropiați, membrii trupelor speciale le spărgeau geamurile autoturismelor.

Potrivit datelor oficiale, în toată ţara au fost reținute 523 de persoane pentru încălcarea legislației cu privire la acțiunile de protest.

Între timp a expirat şi ultimatumul Svetlanei Tihanovskaia adresat autorităților de la Minsk. Lidera opoziției belaruse cerea demisia lui Lukașenko, încetarea represiunilor și eliberarea tuturor deținuților politici. De azi a început greva generală în întreprinderi, cu blocarea drumurilor și boicotarea magazinelor de stat. Printre primii care au format un cordon al solidarității sunt medicii unui spital din capitala belarusă.

Muncitorii marilor întreprinderi din țară au intrat şi ei în grevă.

Lor li s-au alăturat studenții diferitor instituții superioare de învățământ. Reacţia autorităţilor nu s-a lăsat aşteptată şi imediat au început reținerile.


Preluat de la: Publika.md