În ajutorul eroilor în alb. Asociația "AVE Copiii" a oferit cazare pentru mai mulţi lucrători medicali

Odată cu începerea pandemiei de COVID-19, viața lucrătorilor medicali din prima linie s-a schimbat radical. Pe lângă turele grele în zona roșie, aceștia sunt nevoiți să stea departe de casă și de familie ca să nu-i îmbolnăvească pe cei dragi. Asociația pentru Abilitarea Copilului și Familiei „AVE Copiii” le-a venit în ajutor şi le-a oferit cadrelor medicale cazare.

Mihail Boiciuc este medic anesteziolog și reanimatolog la Institutul de Medicină Urgentă. Din aprilie, stă împreună cu alţi colegi la centrul Asociației „AVE Copiii”. Doctorul nu și-a văzut familia de câteva luni.

„Noi am fost tăiați demult de chestii plăcute care s-au petrecut în viață. La mine este un copil de trei ani și jumătate, el în timpul acesta a început să vorbească. La colegul meu… la dânsul copilul s-a născut și nu a putut să fie la maternitate, alături de soția sa”, a povestit medicul anesteziolog-reanimatolog, IMU, Mihail Boiciuc.

După gărzile istovitoare, medicii se întorc la centru. Singurul care le ţine companie este câinele Stas.

„Când mergem la lucru, la începutul gărzii, el ne petrece până la spital și se întoarce înapoi. El a devenit un prieten de-al nostru. Avem și o pisică care atunci când ne-am mutat aici, ea a născut”, a spus medicul anesteziolog-reanimatolog, IMU, Mihail Boiciuc.

Petru Gonța, asistent la Institutul de Medicină Urgentă, s-a obişnuit cu greu să stea departe de casă.

„Îmi pare foarte rău că oamenii de afară nu stau acasă. Oamenii de afară nu ne respectă, nu se respectă pe sine însuși. Ei văd că există COVID atunci când singuri se îmbolnăvesc sau când se îmbolnăvește o rudă de-a lor”, a afirmat asistentul medical, IMU, Petru Gonța.

Directorul Asociației „AVE Copiii” nu a putut rămâne indiferent și spune că decizia de a-i găzdui a fost luată fără ezitare.

„Am văzut în realitate oameni obosiți. Când veneau din gărzi, nu știu dacă știți cum e această senzație, când stau la o masă mai mulți oameni și nu vorbește niciunul. Prima dată am văzut în realitate brazdele de la ochelari, nasul buzdurit”, a menţionat directorul Asociației „AVE Copiii”, Mariana Ianachevici.

Toate cheltuielile de cazare au fost suportate până acum de Asociație, dar, din păcate, resursele proprii sunt aproape epuizate și apelează la sprijinul oamenilor. Reprezentanții asociaţiei „AVE Copiii” au lansat  o campanie de colectare de fonduri pentru a acoperi cheltuielile cu produse igienice și sanitare, precum și produse alimentare, apă potabilă, pentru următoarele trei luni. Cei care vor să contribuie și să ajute medicii din prima linie găzduiți la centru, o pot telefona la numărul de telefon al directorului Asociației 069 10 31 25, sau o pot face printr-o donație în conturile de mai jos:

Cod Bancar VICBMD2X416
IBAN MDL: MD69VI225110000103919MDL
IBAN EURO: MD28VI000222401700103919
IBAN USD: MD38VI000222410100103919


Preluat de la: Publika.md