„Analiză politică” / Alexandru Jizdan (PDM): Serialul „Frigăruii”

Democratul Alexandru Jizdan „analizează” actualitatea politică.

Frigăruii au devenit o metodă populară pentru unii politicieni din Moldova în vederea achiziționării rapide a unor eventuali suporteri din teritoriu, mai ales dacă acești suporteri fac parte din partide parlamentare cu experiență serioasă și cu o resursă umană foarte bună.

Întâmplător sau nu, autorii frigăruiului de tristă pomină din toamna trecută, de la Florești: Eugeniu Nichiforciuc, Vladimir Andronachi, Alexandru Vâlcu și Vasile Botnari au reușit o altă „performanță”, oferind porții generoase de frigărui membrilor OT PDM Briceni.

Ca prim minune, odată cu numirea lui Mihail Gnatiuc, președinte al organizației respective, într-o funcție de raspundere și bine plătită la întreprinderea „Garile Auto Chișinău”, care apartine lui Alexandru Vâlcu, 17 membri în frunte cu Mihail Gnatiuc au declarat că părăsesc PDM.

Suntem siguri că nici pe departe toți membrii OT PDM Briceni nu au participat la acest „festin” de la o luni, și că această declarație bombastică nu este agreată de majoritatea colegilor noștri din Briceni, fapt care va fi confirmat în timpul apropiat.

Cert este însă că noțiunea de frigărui devine legendară în politica moldovenească, mai ales dacă aceasta este utilizată de asemenea „servitori ai interesului național”, precum cei menționați mai sus.

În ciuda provocărilor, PD pășește cu încredere pe calea reformării sale pentru a deveni un partid autentic european care are în prim plan interesul cetățenilor țării.

http://www.pdm.md 


Preluat de la: Timpul.md