Violeta Ivanov solicită convocarea de urgență a Comisiei parlamentare pentru elaborarea planului de irigare

Vicepreședintele fracțiunii Partidului „Șor”, Violeta Ivanov, solicită convocarea de urgență a comisiei parlamentare speciale în domeniul irigării terenurilor agricole. Deputatul a expediat și un demers în acest sens președintelui comisie, Alexandr Oleinic. În opinia parlamentarului, fermierii sunt în impas din cauza secetei. Ivanov a declarat în cadrul unui briefing de presă că, în lipsa unui suport din partea statului, roada pentru anul viitor ar putea fi compromisă.

Vicepreședintele fracțiunii Partidului „Șor”, Violeta Ivanov:„Eu cred că această problemă nu mai suportă amânare și nu mai suportă tergiversare, deoarece consecințele pot fi extrem de grave. Țara noastră trebuie să asigure contractarea creditelor pentru a implementa proiecte de irigare concrete și pentru a sprijini. Credem că statul este obligat în aceste condiții să acorde agricultorilor credite pe termen lung.”

Violeta Ivanov s-a arătat nemulțumită că, deși fracțiunea „Șor” face parte din comisia specială, ea nu a fost invitată la nicio ședință. De cealaltă parte, președintele comisiei de profil, independentul Alexandr Oleinic, a declarat pentru postul nostru de televiziune că Ivanov abia săptămâna trecută a devenit membru al comisiei, în timp ce ședințele acesteia s-au petrecut în luna august și la început de septembrie.

Oleinic a mai declarat că, în prezent, autoritățile organizează un concurs pentru a contracta experți în domeniul irigării care ar urma să elaboreze un plan de acțiuni. Potrivit unei hotărâri a Parlamentului din luna iulie, comisia specială, Ministerul Agriculturii, al Mediului și cel al Ministerul Finanțelor, urmează să elaboreze proiectul Programului național pentru irigarea terenurilor agricole pe care să îl prezinte legislativului în termen de 5 luni.


Preluat de la: Publika.md