Tunisia a raportat, pentru prima oară de la începutul lunii martie, zero cazuri de COVID-19

Autoritățile tunisiene au anunțat luni că, pentru prima dată de la începutul lunii martie, nu a fost înregistrat niciun caz de coronavirus pe teritoriul țării, relatează BBC.

Tunisia a raportat primul caz de coronavirus în data de 2 martie, iar bilanțul total a ajuns după mai bine de două luni la 1.032 de cazuri și 45 de decese. Luni, autoritățile sanitare au anunțat că nu a mai fost înregistrat niciun caz nou.

Până acum, 745 de pacienți s-au vindecat și în prezent doar 11 se mai află în spital.

Țara nord-africană, o destinație de vacanță populară, are circa 500 de paturi la terapie intensivă.

Tunisia început măsurile de relaxare săptămâna trecută, cu redeschiderea unor afaceri din domeniul alimentației, construcțiilor și transporturilor, iar jumătate dintre funcționarii publici s-au reîntors la birouri.

Centrele comerciale, magazinele de haine și saloanele de cosmetică se deschid începând de astăzi, semn că numărul cazurilor începe să fie ținut sub control.

Autoritățile tunisiene au anunțat că economia va suferi o scădele de circa 4,3 %, cea mai gravă reducere de la obținerea independenței, în 1956. Sectorul turistic este estimat să aibă în acest an pierderi de 1,4 miliarde de dolari, iar 400.000 de angajați să-și piardă locul de muncă din cauza pandemiei.


Preluat de la: Publika.md