Studiu: Boala Dengue ar oferi o anumită imunitate faţă de COVID-19

Un nou studiu care a analizat epidemia de coronavirus din Brazilia a descoperit o legătură între răspândirea virusului şi epidemiile din trecut de febră Dengue, care sugerează că expunerea la boala transmisă de ţânţari ar putea oferi un anumit nivel de imunitate împotriva Covid-19, transmite adevarul.ro.

Studiul, coordonat de Miguel Nicolelis, profesor la Duke University, care nu a fost încă publicat oficial, compară distribuţia geografică a cazurilor de coronavirus cu răspândirea bolii Dengue în 2019 şi 2020. Locurile cu rate scăzute de infecţii cu noul coronavirus şi cu o creştere lentă a numărului de cazuri sunt zăne unde au avut loc epidemii intense de febră Dengue în acest an sau anul trecut, a constatat Nicolelis.

”Această descoperire extraordinară ridică posibilitatea unei reacţii imunitare încrucişate între serotipul Flavivirus al dengue şi SARS-CoV-2, arată studiul, referindu-se la anticorpii virusului Dengue şi noul coronavirus.

”Dacă se va dovedi că este corect, această ipoteză poate însemna că infecţia Dengue sau imunizarea cu un vaccin sigur şi eficace pentru Dengue ar putea produce un anumit livel de protecţie imunitară împotriva noului coronavirus”, a adăugat profesorul.

Nicolelis a adăugat că rezultatele sunt interesante în mod special pentru că studiile anterioare au arătat că oamenii cu anticorpi pentru Dengue pot fi testaţi fals-pozitiv pentru anticorpi pentru Covid-19, chiar dacă nu au fost infectaţi cu noul coronavirus. Studiul, care urmează să fie publicat într-un jurnal ştiinţific, scoate în evidenţă o corelaţie semnificativă între incidenţa, mortalitatea şi rata de creştere scăzute a cazurilor de Covid-19 la populaţiile din Brazilia la care nivelul de anticorpi pentru boala Dengue este ridicat. Brazilia este pe locul al treilea în lume în funcţie de numărul de infecţii Covid-19, cu peste 4,4 milioane de cazuri, fiind devansată de Statele Unite şi India.

În state precum Paraná, Santa Catarina, Rio Grande do Sul, Mato Grosso do Sul şi Minas Gerais, unde a fost consemnată o incidenţă mare de cazuri Dengue în 2019 şi 2020, Covid-19 a ajuns mult mai târziu la nivelul de trnasmitere comunitară comparativ cu state precum Amapá, Maranhão şi Pará, care au avut mai puţine cazuri de Dengue. Echipa a găsit relaţii similare între epidemiile de Dengue şi răspândirea mai lentă a Covid-19 şi în alte regiuni din America Latină, precum şi în Asia şi insule din Oceanul Pacifis şi Oeanul Indian.


Preluat de la: Publika.md