Satul Carahasani din raionul Ștefan Vodă a ieșit din carantină

Regimul de carantină în localitatea Carahasani, raionul Ștefan Vodă a fost sistat de autorități. Începând cu astăzi, 27 aprilie, activitatea posturilor de securitate la intrare și celor mobile în localitatea Carahasani a fost stopată, iar cetățenii pot circula fără restricții, care au fost instituite de Comisia pentru Situații Excepționale pe perioada regimului de carantină pe data de 1 aprilie 2020.

Conducerea IGSU reprezentată de general-maior Mihail Harabagiu a monitorizat activitățile de ridicare a regimului special în localitatea Carahasani, dar și a mulțumit salvatorii care au fost implicați în măsurile de prevenire a răspândirii epidemiei COVID-19 pentru efortul depus.

CITEȘTE ȘI: Orașele Soroca, Ștefan-Vodă și satul Carahasani, în CARANTINĂ


Preluat de la: Publika.md