Proteste în SUA faţă de măsurile de izolare. Trump vrea ca Beijingul să suporte consecinţele

Statele New Hampshire, Maryland şi Texas au fost cuprinse, sâmbătă, de manifestaţii împotriva măsurilor de izolare instituite de autorităţile locale pentru oprirea răspândirii noului coronavirus, transmite Adevărul.

Circa 400 de persoane au protestat în faţa Legislativului din Concord, capitala micului stat New Hampshire, relativ ocolit de pandemia de coronavirus, cu 1.287 de cazuri confirmate şi 37 de decese înregistrate până vineri. „Cifrele mint”, au scandat protestatarii, printre care se aflau bărbaţi înarmaţi şi cu cagule pe faţă.

„Cifrele nu justifică măsurile drastice de izolare pe care le avem în New Hampshire”, a declarat pentru AFP Skip Murphy, în vârstă de 63 de ani, care s-a prezentat drept alegător al preşedintelui Donald Trump. Spre deosebire de Concord, la Annapolis, capitala statului Maryland, protestatarii au rămas în maşini, relevă AFP. Circa 200 de persoane au manifestat în faţa Parlamentului local. „Şi sărăcia omoară”, se putea citi pe o pancartă.

„Nu mă voi supune decretelor ilegale”, scria pe o altă pancartă. La Austin, capitala Texasului, circa 250 de manifestanţi s-au arătat revoltaţi de posibilitatea apariţiei unui „colaps economic”. Cu toate că numărul manifestanţilor este mic, astfel de proteste s-au înmulţit în ultimele zile în Statele Unite, ţara cea mai afectată de pandemia de coronavirus, cu  aproape 739.000 de cazuri confirmate şi peste 39.000 de decese.

Cel mai amplu protest organizat până în acest moment a avut loc miercuri la Lansing, în Michigan, unde aproximativ 3.000 de persoane au ignorat măsurile de izolare impuse de guvernatoarea democrată Gretchen Whitmer. Donald Trump lasă la latitudinea guvernanţilor decizia ridicării restricţiilor, dar nu îşi ascunde opoziţia faţă de aceste măsuri. El a cerut vineri „eliberarea” a trei state gestionate de guvernatori democraţi: Michigan, Minnesota şi Virginia. 

„Cifrele dictează strategiile”, a reacţionat guvernatorul New Yorkului, Andrew Cuomo, recunoscând că izolarea este „dificilă din punct de vedere emoţional şi dezastruoasă din punct de vedere economic”. El a cerut totodată să nu se politizeze pe această temă. Pe de altă parte, Donald Trump, acuzat deja că încurajează diviziunile, a făcut noi declaraţii controversate. Liderul de la Casa Albă a declarat sâmbătă că speră că musulmanii americani vor fi obligaţi să respecte aceleaşi norme de distanţare socială în timpul Ramadanului ca şi creştinii de Paşte.

„Aş spune că ar putea exista o diferenţă şi ar trebui să vedem ce se va întâmpla, pentru că am văzut o mare disparitate în această ţară. Sunt criticate bisericile creştine, dar nu şi moscheile”, a declarat Trump în cadrul conferinţei sale de presă cotidiene de sâmbătă de la Casa Albă.

Ramadanul va începe joi, la o săptămână şi jumătate după Paştele catolic şi la patru zile după Paştele ortodox. În acelaşi timp, Trump a criticat din nou China, locul izbucnirii actualei crize de sănătate. „O greşeală este o greşeală. Dar dacă ei au fost responsabili cu bună ştiinţă, da, vreau să spun, atunci sigur că ar trebui să fie consecinţe”, a spus preşedintele american, citat de Reuters. Trump s-a arătat sceptic din nou în privinţa bilanţului de covid-19 prezentat de China.

 


Preluat de la: Publika.md