Oameni importanţi din Rusia ar fi primit încă din luna aprilie un vaccin experimental împotriva COVID-19

Oameni de afaceri importanţi şi politicieni din Rusia ar fi primit încă din luna aprilie un vaccin experimental împotriva COVID-19, scrie publicaţia Bloomberg, care menționează că vaccinul ar fi fost pus la punct de Institutul Gamaleia din Moscova. 

Jurnaliștii scriu că acesta a fost testat pe mai mulți militari și civili, dar rezultatele sunt ținute secrete. Un oligarh rus citat de Bloomberg ar fi declarat că a refuzat vaccinul întrucât medicul său i-a spus că este nevoie de cel puțin un an pentru a depista eventualele efecte secundare negative.

Institutul Gamaleia a refuzat să facă vreun comentariu pe marginea acestui subiect. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a fost întrebat dacă președintele Vladimir Putin a primit acest vaccin, iar acesta a răspuns că nu ar fi o idee bună să se folosească un vaccin neautorizat pe șeful statului.

Recent, mai multe țări, între care Canada, Statele Unite și Marea Britanie au acuzat Rusia că încearcă să fure, cu ajutorul hackerilor, informaţiile legate de cercetările privind vaccinul pentru COVID-19.

Rusia e pe locul patru în lume după numărul de infectări cu noul coronavirus: peste 783 de mii. În Rusia s-au înregistrat 12.600 de decese provocate de complicaţiile date de COVID-19.


Preluat de la: Publika.md