Experți chinezi: Cum te poți infecta cu COVID-19 fără să întâlnești un bolnav ori să atingi un obiect contaminat

Infecția cu noul coronavirus este deosebit de periculoasă, întrucât acest virus se poate transmite cu ușurință. Mai mult de atât, experții chinezi susțin că noul coronavirus poate fi contractat chiar dacă nu intri în contact cu un bolnav de coronavirus și chiar dacă nu atingi un obiect contaminat, scrie a1.ro.

Mai exact, experții chinezi atrag atenția că noul coronavirus poate să rămână în aer în locurile aglomerare ore în șir sau chiar zile.

Experții din Wuhan au analizat probele de aer din diferite părți ale două spitale, iar rezultatele au arătat că virusul, numit SARS-CoV-2, nu era detectabil peste tot, cu excepția a două zone ”predispuse la aglomerație”, scrie Daily Mail.

Cercetătorii au descoperit particule virale care pluteau în aerul toaletelor spitalului, care aveau o foarte mică ventilație. Concluzia medicilor este: virusul se păstrează în aerul toaletelor publice, în condițiile în care ventilația este deficitară.

De asemenea, medicii chinezi au descoperit concentrații deosebit de mari în încăperile în care personalul medical a depozitat și apoi a luat echipamentul de protecție. Studiul publicat azi sugerează că virusul se poate lipi pe îmbrăcăminte și poate reveni din nou în aer atunci când sunt îndepărtate măști, mănuși și haine.

Omenirea a trecut un nou prag psihologic, și anume trei milioane de îmbolnăviri pe întreg globul. Noul virus a ucis aproape 210.000 de oameni. Italia, Spania, și Franța, se pregătesc să anunțe oficial, planuri de revenire la normalitate, însă vor rămâne în vigoare măsuri de distanțare socială și de igienă.


Preluat de la: Publika.md