Cartelurile de droguri din Columbia luptă cu COVID-19. Traficanții impun propriile reguli de carantină

Cartelurile de droguri și grupările insurgente din Columbia își impun propriile reguli de carantină pentru a opri răspândirea pandemiei de coronavirus, iar cei care nu le respectă chiar pot fi uciși. Traficanții folosesc Whatssapp-ul pentru a avertiza cetățenii cu privire la interdicțiile impuse. Aceștia aduc drept exemplu opt civili care nu i-au ascultat și au fost uciși.

În Tumaco, un oraș port sărac, locuitorilor li se interzice să pescuiască sau să-și desfășoare acțiunile economice obișnuite. În toată țara, bandele le interzic oamenilor să-și părăsească locuințele, chiar și atunci când sunt bolnavi.

De asemenea, transportul de pasageri dintre localități a fost interzis, iar persoanele suspectate că ar avea COVID-19 sunt alungate din regiune.

Administraţiile locale se tem să se implice pentru a apăra cetățenii, în timp ce autorităţile centrale spun că nu au suficiente forţe pentru a le garanta securitatea oamenilor de rând.

În Columbia au fost înregistrate aproximativ 160 de mii de cazuri de infectare cu virusul pandemic și peste 5600 de decese.


Preluat de la: Publika.md