BREAKING NEWS: Coronavirus în Moldova: 195 de pacienți sunt în stare gravă, iar 10 sunt la respirație asistată

În Republica Moldova numărul persoanelor infectate cu coronavirus a ajuns la 2.548, dintre care 195 de pacienți sunt în stare gravă, iar 10 bolnavi sunt la respirație asistată. Declarațiile au fost făcute de ministrul Sănătății și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unei conferințe de presă.

„10 persoane sunt la respirație asistată, cinci sunt la Spitalul Republican, iar cinci la Spitalul de Urgență. 195 de pacienți sunt în stare gravă, iar 504 persoane au o stare de sănătate de gravitate medie, iar restul au o stare de sănătate satisfăcătoare”, a precizat ministrul Sănătății.

Viorica Dumbrăveanu a declarat că până în prezent au fost procesate primar 11.962 probe de laborator, 132 de cazuri de infectare cu coronavirus sunt de import, iar 2.416 cu transmitere locală.

Până în data de 21 aprilie, 505 moldoveni au fost tratați de coronavirus.


Preluat de la: Publika.md