Aleea Democraţiei, la Grădina Botanică. 25 de copaci, plantaţi pentru marca 25 de ani de la fondarea CEC

O alee a democraţiei a apărut în Grădina Botanică din Capitală. Este vorba despre 25 de copaci care au fost plantaţi la iniţiativa Comisiei Electorale Centrale pentru a celebra cei 25 de ani de la înfiinţarea instituţiei. Reprezentanţii Comisiei Electorale Centrale spun că aleea simbolizează spiritul civic şi valorile democratice care ar trebui să fie un ţel pentru cetăţenii ţării noastre.

”Semnifică diversitatea şi incluziunea în alegeri şi, în acelaşi timp, unitatea pentru a consolida democraţia în Republica Moldova. Am plantat un păducel, aşa mi-a spus domnul Roşca, directorul Grădinii Botanice”, a declarat preşedintele CEC, Angela Caraman. 

Participanţii la plantare au apreciat iniţiativa şi spun că nu au stat mult pe gânduri atunci când au fost chemaţi să planteze aleea.

”Ideea cu aleea democraţiei aici în Botanica, a pune o sămânţă, un copac, cred că este ceva minunat, o facem simbolic, dar credem că va răsări această democraţie”, a apreciat, la rândul său, directorul interimar al Institutului Naţional al Justiţiei, Ecaterina Popa. 

Directorul Grădinii Botanice afirmă că unii dintre copacii plantaţi fac parte din specii mai puţin întâlnite pe teritoriul ţării noastre.

”S-au plantat soiuri noi din castan, din meri, din scoruş şi din păducel”, a menţionat directorul Grădinii Botanice, Ion Roşca. 

Comisia Electorală Centrală a împlinit  în data de 21 noiembrie 25 de ani de activitate.


Preluat de la: Publika.md