A murit fiul primului președinte al Republicii Moldova

”Cu multă durere sufletească, am aflat vestea tristă a trecerii din viața aceasta a fratelui Dvs, robul lui Dumnezeu, Vitalie SNEGUR. În aceste momente de profundă tristeţe omenească, Vă aducem sincere condoleanţe, dar și îndemn de nădejde la Domnul nostru Iisus Hristos.
În Iisus Hristos nu există o viața pînă la moarte și o viață după moarte, ci o singură viață, care-i unică: de la naștere în veșnicie. Cei morți cu trupul, prin faptele bune și rugăciunea Bisericii, continuă să trăiască și în Cer prin Duhul Sfînt Dătătorul de Viață. Nădejdea Învierii este cea care trebuie să Vă potolească tristețea și să Vă stăpînească durerea. Cunoaștem că fratele Dvs, Vitalie, a fost un creștin adevărat, plin de credință și nădejde în Dumnezeu, lucrînd faptele mîntuitoare.
Nu putem da uitării nici rîvna sa față de sfintele slujbe, întrucît mereu era prezent alături de părinți, Mircea-Mihail și Georgeta-Eugenia, la sfintele slujbe la Mănăstirea Hîncu, unde întreaga familie SNEGUR sînteți cei mai mari ctitori de după redeschiderea acestei vetre monahale”, a scris Arhiepiscopul Petru.

Reamintim că primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, s-a stins din viață la data de 13 septembrie la vîrsta de 83 de ani.


Preluat de la: Noi.md