Reguli mai stricte pentru vînzătorii de miere din UE

Măsurile se aplică și gemurilor, marmeladelor etc. Cu 603 voturi pentru, 9 împotrivă și 10 abțineri, europarlamentarii au aprobat regulile negociate cu omologii lor din statele membre ale Uniunii Europene și convenite la sfârșitul lunii ianuarie. Pentru a intra în vigoare, noile reglementări trebuie adoptate în fiecare din cele 27 de țări.

Revizuirea directivelor privind micul dejun va ajuta consumatorii să ia decizii informate și mai sănătoase cu privire la produse precum mierea, sucul de fructe, gemurile și marmeladele.

Așa-numitele „directive privind micul dejun” vor combate importurile de miere contrafăcută din țări din afara UE prin etichetarea obligatorie și vizibilă a țării de origine și vor lansa un proces pentru crearea unui sistem de trasabilitate a mierii.

De asemenea, va exista o etichetare mai clară a conținutului de zahăr din sucurile de fructe, precum și a conținutului minim de fructe din gemuri și marmelade.

„Am făcut un pas important în etichetarea originii produselor alimentare și am adoptat măsuri stricte de combatere a mierii contrafăcute. Țara de origine trebuie să fie clar indicată pe eticheta amestecurilor de miere. În plus, au fost stabilite standarde de calitate mai ridicate și a fost identificată necesitatea unui sistem de trasabilitate al mierii în UE. Aceste inițiative vor informa mai bine consumatorii, iar atât apicultorii, cât și consumatorii, vor fi mai bine protejați împotriva mierii contrafăcute”, a spus raportorul Alexander Bernhuber.

Legea trebuie să fie adoptată și de Consiliu, înainte de a fi publicată în Jurnalul Oficial al UE și a intra în vigoare 20 de zile mai târziu. Țările UE vor trebui să aplice noile norme la doi ani de la intrarea în vigoare.

Revizuirea standardelor UE de comercializare pentru anumite alimente consumate în general la micul dejun a fost propusă de Comisia Europeană la 21 aprilie 2023 pentru a actualiza standardele existente care au peste 20 de ani.


Preluat de la: Noi.md