Țările europene, care au duminica magazinele închise

Orele de lucru au rolul de a găsi un echilibru între acordarea concediului de odihnă pentru angajați și satisfacerea nevoilor consumatorilor.

Germania, Austria, Grecia, Polonia și Slovenia sînt doar cîteva dintre ţările, unde funcționează astfel de măsuri. În curînd, acestea ar putea fi aplicate şi în Italia, acolo unde, în prezent, magazinele sînt, în general, închise duminica, însă în aproape fiecare oraș vei găsi cîte un supermarket deschis.

În ceea ce privește magazinele din Spania, acestea sînt deschise doar în 12 zile de duminică într-un an, iar în supermaket-urile din Danemarca, de exemplu, pot fi deschise în prima duminică a fiecărei luni, între orele 10:00 și 17:00.

Ultimii ani arată că unele țări sînt orientate mai mult către consumatori și își adaptează orele de deschidere în acest scop.


Preluat de la: Noi.md