Prinsă în flagrant delict. O vulpe a fost surprinsă de polițiști în timp ce fura o găină. Ce a urmat (VIDEO)

Imagini inedite în Baia Mare din România. Un echipaj de poliție a surprins o vulpe, care a furat o găină dintr-o gospodărie, când încerca să scape, traversând o stradă de la marginea orașului, scrie digi24.ro.

Scenele inedite au fost surprinse luni, la ieșirea din Baia Mare. Vulpea încerca să se îndepărteze, cărând prada cu oarece dificultate, și să traverse o stradă, când a fost aproape să fie lovită de o mașină. Aceasta a scăpat găina, dar a rămas pe partea cealaltă a drumului și s-a întors după ea.

Polițiștii spun că intenționau să-l oprească pe șoferul respectiv, dar a scăpat de control datorită momentului oferit de animalul sălbatic.

Într-o notă amuzantă, reprezentanții IPJ Maramureș au declarat pentru directmm.ro că vulpea a scăpat și ea după ”infracțiunile” comise.

”Este o infracțiune flagrantă de furt calificat și o trecere prin loc nepermis, constatate într-un filtru rutier, de către colegii de la SPR, care au închis ochii de această dată”, au spus aceștia.


Preluat de la: Publika.md