Papa Francis a adoptat o lege dură anticorupţie în Vatican

O lege care oferă un control asupra licitațiilor privind cheltuielile sale interne a fost făcută publică, luni, la Vatican.

Prin această nouă lege adoptată, Vaticanul speră să prevină corupția și să economisească bani, în contextul pandemiei de coronavirus.

“Noua lege va reduce semnificativ pericolul corupției pentru toți cei aflați în poziții decizionale. Ea va duce la o administrare fidelă și cinstită”, a precizat Papa Francisc.

Această lege care privește “standardele de transparență, control și concurență în procedurile de atribuire a contractelor publice către Sfântul Scaun și Statul Vatican” va centraliza și planifica cheltuielile și vine după patru ani de muncă. Papa Francisc a fost ales în 2013 în special pentru a pune ordine în finanțele Vaticanului, o reformă anevoioasă, care a întâmpinat rezistența în anumite “dicasterii” (n.r. – ministere) care gestionează fondurile într-un mod foarte autonom și nu foarte transparent.

De altfel, lupta împotriva corupției în lume reprezintă unul dintre elementele fundamentale ale pontificatului lui Francisc, care a fost recent șocat de o anchetă internă privind o posibilă corupție legată de investițiile imobiliare făcute de către Sfântul Scaun din Londra, scrie libertatea.ro.


Preluat de la: Publika.md