O moldoveancă promovează vinurile noastre în Spania. Ce spune somelierul Ada Iacob despre licorile lui Bachus

O moldoveancă stabilită în Spania promovează vinurile noastre pe piața de acolo.
Ada Iacob este angajată în calitate de somelier într-o companie internațională de prestigiu și degustă zilnic zeci de vinuri produse în diferite țări, inclusiv în Moldova. Potrivit ei, licorile moldovenești pot concura cu demnitate cu cele produse de giganții industriei vinicole din Spania, Italia sau Franţa.

O sticlă cu vin bun, muzică plăcută și companie bună – așa arată o zi de lucru a somelierului moldovean Ada Iacob, care spune că nu regretă că a îmbrăţişat această profesie.

Tânăra, născută în Nordul Moldovei, își făcea studiile la Universitatea Agrară, când familia ei a emigrat în Spania. O perioadă a confecţionat haine, însă, la un moment dat a decis să practice ceea ce ştia mai bine.

Pentru a obține certificatul de specialist, tânăra a urmat cursuri speciale, dar spune că i-au fost de mare folos şi abilităţile moştenite de la bunicul ei.

Somelierul moldovean a făcut şi studii la Londra, unde a obținut o calificare de prestigiu.

După ce compania pentru care lucrează a semnat un contract cu o vinărie din Moldova, Ada Iacob a început să promoveze vinurile noastre.

Somelierul moldovean spune că licorile noastre au viitor.


Preluat de la: Publika.md