Medicii din România continuă munca în spitalele noastre. Dorin Pulbere: ”Virusul nu are hotare, la fel ca şi ajutorul între fraţi”

Virusul nu are hotare, la fel ca şi ajutorul între fraţi. O spune Dorin Pulbere, unul dintre cei 52 de lucrători medicali veniţi din România ca să dea o mână de ajutor specialiştilor noștri în lupta împotriva COVID-19.

Dorin Pulbere este medic în secția Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului de Pneumologie din Iași. Se află prima dată într-o asemenea misiune şi a acceptat provocarea, pentru a-şi ajuta colegii de breaslă, dar şi pacienţii din Moldova.

”Știți foarte bine că virusul n-are hotare. Este un ajutor din punct de vedere sufletesc de la frate la frate și sperăm să învingem și să ieșim bine cu toții din această pandemie”, a spus medicul la Spitalul Clinic de Pneumologie din Iași, Dorin Pulbere.

Doctorul, împreună cu alți 14 lucrători medicali de peste Prut, au fost repartizaţi la Spitalul de Urgenţă din Chișinău. El spune că din prima zi s-a integrat în noul colectiv și se înţelege chiar și cu vorbitorii de limba rusă.

”Noi suntem profesioniști, nu suntem politicieni. Noi colaborăm, este limbajul profesional și chiar cu tot sufletul am schimbat idei, opinii. Încercăm să îmbunătățim colaborarea noastră pentru a face față cât mai bine acestei epidemii”, a afirmat medicul la Spitalul Clinic de Pneumologie din Iași, Dorin Pulbere.

În prezent, Dorin Pulbere munceşte cot la cot cu colegii moldoveni din secția Anestezie și Terapie Intensivă și spune că acolo ajung pacienții în stare gravă, care necesită un tratament și o îngrijire specială. Medicul român susţine că secţia este dotată cu toate echipamentele necesare.

”Din punctul meu de vedere, este o secție cu circuit la nivel european și cu protocoalele care le aplică de ultimă…”, a menționat medicul la Spitalul Clinic de Pneumologie din Iași, Dorin Pulbere.

Bărbatul spune că toți lucrătorii medicali din România au propriul echipament de protecție, pentru a nu crea incomodități administrațiilor spitalelor unde au fost repartizați.

”Echipamentul nostru, mâncarea se decontează de statul român. Din punct de vedere al echipamentului este exact ca al dumneavostră, nu este mare diferență. Protecția e aceeași. S-a mai donat suficient echipament”, a spus medicul la Spitalul Clinic de Pneumologie din Iași, Dorin Pulbere.

Cei 52 de lucrători medicali din România au venit să ofere sprijin colegilor din Moldova timp de 15 zile. Cadrele medicale au fost repartizate la Chișinău, Cahul și Bălți. Acestea se vor afla în Moldova până în data de 15 mai, când se va încheia starea de urgență.


Preluat de la: Publika.md