Cod Galben de secetă hidrologică. Populaţia este rugată să folosească raţional apa

Temperaturile ridicate din ultima perioadă sporesc riscul de secare a râurilor și lacurilor. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare Cod Galben de secetă hidrologică, valabilă până în 14 august, pe întreg teritoriul țării.

Agenţii economici şi cetăţenii sunt rugați să consume rațional sursele de apă.  

Tot din cauza vremii caniculare, anterior a fost emis un Cod Galben de pericol de incendii, la fel valabil până 14 august. În acest sens, pompierii îndeamnă populația să nu aprindă gunoiul menajer, iarba și miriștea uscată în spaţiile deschise.  

Potrivit meteorologilor, în următoarele zile cerul fi variabil, maxima va ajunge până la 30 de grade Celsius ziua, iar noaptea temperaturile vor oscila între 12 și 20 de grade.


Preluat de la: Publika.md