Dragoş Vicol şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Consiliului Coordonator al Audiovizualului. Informaţia a fost confirmată de Corneliu Mihalachi, membru al CA. Potrivit lui, noul şef al instituţiei este Ala Ursu-Antoci. Deocamdată nu se ştie motivul demisiei lui Vicol. […]
Autor: cristina
Solidaritate faţă de cei care luptă cu COVID-19. Zeci de angajaţi ai CNA, ai PG şi ai PA au donat plasmă
De Crăciun, darul tău poate fi mai preţios – o şansă la viaţă celor care suferă de COVID-19. Trei persoane grav bolnave pot fi salvate datorită unui fost pacient care donează plasmă convalescentă. Solidaritate faţă de cei care luptă cu […]
Președintele Consiliului Audiovizualului, Dragoș Vicol, și-a dat demisia
Președintele Consiliului Audiovizualui, Dragoș Vicol, și-a anunțat astăzi demisia, în cadrul unei ședințe publice extraordinare. Anunțându-și demisia, Vicol a spus că a luat o decizie asumată. Dragoș Vicol a fost șef al CA începând cu mai 2017. Preluat de […]
Dragoș Tudorache: Dodon trebuie să se oprească, să asigure tranziția puterii prezidențiale către noul președinte, Maia Sandu, care apoi are toată legitimitatea de a pregăti alegerile anticipate
Raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova, Dragoș Tudorache, a comentat ultimele evoluții de pe scena politică de la Chișinău. El consideră că un parlament delegitimat vrea să își impună o voință politică străină de voința electoratului și a societății. […]
Deputatul Partidului Șor, transfugul Vitiuc a fost numit în funcția de vice-președinte al Parlamentului. Traseistul Sergiu Sîrbu va conduce comisia parlamentară securitate națională
Fostul democrat, actualul deputat al Partidului Șor Vladimir Vitiuc ar urma să treacă în fotoliul de vicepreședinte al Parlamentului. Deocamdată, nu se știe pe cine va substitui. Anunțul a fost făcut de președintele fracțiunii Partidului Platforma DA, Alexandru Slusari, după […]
Loteria Națională susține medicii din țară. Spitalele raionale din Sângerei, Glodeni și Bălți au primit loturi de echipamente de protecţie anti-COVID
„Loteria Naţională” continuă să ofere ajutor medicilor aflaţi în prima linie de luptă cu noul coronavirus. Campania socială „Avem grijă de Dumneavoastră” a ajuns în raioanele Sângerei, Glodeni, precum și în municipiul Bălți, unde au fost distribuite loturi de echipamente […]
După LeBron James, o altă vedetă a lui Los Angeles Lakers, Anthony Davis, și-a prelungit contractul cu clubul californian
După LeBron James, o altă vedetă a lui Los Angeles Lakers, Anthony Davis, și-a prelungit contractul cu clubul californian. Jucătorul a semnat un nou acord valabil pe 5 ani. Potrivit presei din Statele Unite ale Americii, în această perioadă el […]
Caz șocant în Moscova. Un bebeluș de doar două luni, aruncat peste geam de la etajul 13 al unui bloc de locuit (VIDEO)
Caz șocant în Moscova. Un bebeluș de doar două luni a fost aruncat peste geam de la etajul 13 al unui bloc de locuit. Potrivit presei locale, mama micuțului afirmă că o prietenă a acesteia i-a aruncat pruncul. Oamenii legii […]
Povestea unei femeii de 99 de ani, care s-a vindecat de Covid-19
O femeie de 99 de ani, care contractase noul coronavirus, a reuşit să învingă boala după ce a stat internată în spital timp de trei săptămâni. Bătrâna din Croația a transmis că se simte bine și că se bucură că […]
"Regina escrocheriilor de la Hollywood", arestată în Anglia. Cum a reușit să fure sute de mii de dolari
Un escroc prezumtiv, pus sub acuzare în Statele Unite pentru sustragerea mai multor sute de mii de dolari de la profesionişti din industria cinematografică în timp ce se deghiza şi imita o serie de femei influente de la Hollywood, a […]
Rezervele de apă din Brazilia, la un minim istoric. Bolsonaro: "Stingeţi o lumină la voi acasă imediat!"
Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro le-a cerut compatrioţilor săi să economisească energia electrică pentru a evita o criză de aprovizionare din cauza rezervelor de apă ajunse la un minim istoric la barajele hidroelectrice, transmite AFP, citat de digi24.ro. „Stingeţi o lumină […]
Igor Dodon, despre redobândirea cetățeniei lui Traian Băsescu: Cred că este o greșeală
„Eu i-am retras cetățenia moldovenească lui Traian Băsescu și consider că am făcut corect”. Declarația îi aparține Președintelui în exercițiu, Igor Dodon. În cadrul emisiunii Președintele Răspunde, Dodon a declarat că dacă Maia Sandu îi va acorda cetățenia țării noastre […]
România, debut cu stângul. "Tricolorele" au pierdut primul meci la Campionatul European de handbal
Naționala României a debutat cu o înfrângere la Campionatul European de handbal feminin, competiție ce se desfășoară în Danemarca. „Tricolorele” au pierdut în primul meci din cadrul grupei D cu Germania, scor 19-22. Conduse la pauză cu 10-13, elevele lui […]
Un microbuz de rută, cu pasageri la bord, a luat foc din mers (FOTO)
Incendiu matinal pe o stradă din orașul Comrat. Un microbuz de rută, cu pasageri la bord, a luat foc din mers. Potrivit Poliției, incidentul a avut loc în jurul orei 08:00. Aflați la menținerea ordinii publice, ofițerii de patrulare au observat […]
Nicolae Negru: Acțiunile de ieri seamănă a ofensivă prorusă pe toate fronturile. Dodon, Șor și Plahotniuc s-au unit pentru a se RĂZBUNA
Lovitură de teatru în Parlamentul Republicii Moldova în ziua de joi: deputații reprezentând forțe politice care se declarau ireconciliabile au votat, ca pe bandă rulantă, un șir de proiecte de legi cu potențial exploziv pentru societatea noastră, anticonstituționale, reflectând […]
Igor Dodon, aliatul lui Șor și Plahotniuc atacă opoziția: „Vă numiți europeni și democrați? Sunteți niște barbari”
„Ceea ce v-am spus se adeverește. V-am spus că dacă va învinge, se va începe o perioadă de haos și destabilizare. Eu am pierdut alegerile, nu am scos lumea în stradă. Oamenii nu au fost mulțumiți. Eu ca un […]