Petrecere la Națională: Jucătorii au cântat pe ritmurile Zinaidei Julea

Zis şi făcut! Piesa Zinaidei Julea – ” E sărbătoare şi răsună muzica” a fost ascultată şi cântată în vestiarul naţionalei Moldovei, după remiza cu Cehia din preliminariile EURO 2024. Totul a pornit de la declarația și promisiunea selecţionerului Serghei Cleşcenco la conferinţa de presă de dinaintea meciului din 27 martie.

” În cazul în care vom obţine un rezultat pozitiv, în acest moment poate fi considerată și o remiză. Am spus după meciul din deplasare cu Letonia că îmi place interpreta Zinaida Julea şi că îmi place una dintre piesele ei …”

Şi aşa cum partida s-a încheiat la egalitate, petrecerea a fost la ea acasă în vestiarul „tricolorilor” după meci. Cel mai vocal a fost Veaceslav Posmac.

„Egalul pentru noi nu este fericire. Era fericire în cazul victoriei. Noi nu jucăm la public. Astăzi nu suntem fericiţi pentru că am putut să câştigăm.”

După două etape disputate în grupa E din preliminariile pentru Campionatul European de anul viitor, naţionala Republicii Moldova este pe locul trei cu 2 puncte, la un punct de Polonia şi două față de Cehia.

Pentru „echipa țării” urmează partidele din luna iunie care le fel fac parte din campania preliminară pentru EURO 2024. Pe 17 iunie, „tricolorii” vor juca în deplasare cu Albania iar partida va putea fi urmărită la CANAL 5.

Apoi, trei zile mai târziu, Moldova se va confrunta pe teren propriu cu reprezentativa Poloniei. Meciul va începe la ora 21:45 şi va fi în direct pe PRIME.


Preluat de la: Publika.md