Analiză Reuters. Ce se va întâmpla cu dolarul american după alegerile prezidențiale

Alegerile prezidenţiale din SUA nu vor îmbunătăţi perspectivele slabe ale dolarului pe termen lung, indiferent cine va câştiga, susţin investitorii şi analiştii intervievaţi de Reuters, potrivit Agerpres. Specialiștii fac scenarii pentru fiecare variantă de câștigător.

În pofida recentei sale apecieri în raport cu un coş de valute, dolarul este cu 9% sub nivelul din luna martie şi este pe cale să înregistreze cel mai prost an de după 2017, fiind afectat de aşteptările ca dobânzile americane să rămână la minime istorice timp de mai mulţi ani, scrie digi24.ro.

Mulţi participanţi de pe piaţă se aşteaptă ca o victorie a lui Joe Biden să afecteze evoluţia monedei americane, deoarece fostul vicepreşedinte este aşteptat să demareze politici pe care investitorii le consideră negative pentru dolar, inclusiv stimulente fiscale robuste.

De asemenea, încă un mandat de patru ani pentru Donald Trump ar putea oferi o traiectorie mai puţin clară pentru dolar. Deşi continuarea abordării beligerante a lui Trump faţă de China ar putea creşte alura de valoare de refugiu a dolarului, aceste câştiguri ar putea fi contracarate de factori precum continuarea randamentelor reale negative pentru obligaţiunile americane.

Potrivit analiştilor, principalul factor care va influenţa dolarul pe termen lung este diferenţialul de dobândă. Timp de mai mulţi ani dobânzile mai mari ale SUA comparativ cu cele ale altor state dezvoltate au susţinut dolarul pentru că l-au făcut mai atractiv pentru investitorii care caută randamente mai mari. Însă acest avantaj s-a redus în 2020, când Rezerva Federală a scăzut dobânzile până la un nivel apropiat de zero, pentru a combate consecinţele economice ale pandemiei.

„Cea mai importantă tendinţă asupra cursului de schimb va fi convergenţa în jos a ratelor dobânzilor provocată de COVID. Acesta este un element negativ pentru dolar”, susţine analistul Societe Generale, Kit Juckes, într-un raport trimis clienţilor.

De asemenea, randamentele reale pentru obligaţiunile guvernamentale americane pe 10 ani au coborât sub zero în 2020 pe fondul pandemiei de coronavirus. Aceasta a diminuat atractivitatea dolarului şi a alimentat creşteri pentru acţiuni şi aur.

„Nu vedem un scenariu care să întrerupă actuala tendinţă descrescătoare a dolarului, deoarece randamentele reale pentru obligaţiunile americane vor rămâne negative”, susţin analiştii de la BNP Paribas.

 


Preluat de la: Publika.md