36 de minori din Moldova marchează Ziua Internaţională a Copiilor după gratii

Un copii marchează ziua lor internaţională după gratii. Este vorba despre 36 de minori, care fie îşi ispăşesc pedepsele în închisorile din ţară, fie sunt plasaţi în arest preventiv. Potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, majoritatea minorilor au ajuns după gratii pentru că au săvârşit crime grave sau deosebit de grave.

Datele raportului prezentat la începutul lunii aprilie arată că în penitenciarele din ţară se află 23 de minori, dintre care o bună parte sunt recidiviști. Doi dintre minorii condamnaţi au 15 ani, 3 au 16 ani, iar 18 adolescenţi au împlinit deja 17 ani. 

Majoritatea îşi ispăşesc pedeapsa la Penitenciarul numărul 10 „Goian”. Conform ultimului raport al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, alţi 13 minori îşi aşteptau sentinţa în arest preventiv. Trei dintre aceştia au vârsta de 15 ani, 2 au 16 ani, iar opt adolescenţi au împlinit 17 ani.

Aproape 70 la sută dintre aceştia au săvârşit crime grave sau deosebit de grave. Precizăm că toţi adolescenţii plasaţi în arest preventiv sunt şcolarizaţi, iar aproape 60 la sută fac parte din familii incomplete sau sunt separaţi de părinţi. 


Preluat de la: Publika.md