(video) Recean: Statul nu are unde păstra motorina din România, nu este o cană. În câteva săptămâni va fi demarat procesul de aducere

„Să explic care e problema, statul nu are capacități de păstrare, nu este vorba despre o cană de motorină, avem 4 mii de tone, e foarte mult. Inițial era o idee ca să o ducem în Portul de la Giurgiulești, dar producătorii au zis că este prea departe. Atunci, pentru foarte mult timp nimeni nu a fost deacord să ofere această capacitate de păstrare, este un anumit tip de motorină și după utilizare trebuie să treacă printr-un proces tehnologic costisitor. Într-un final, Guvernul a reușit să convingă un agent economic să pună la dispoziție această capacitate. În această săptămână urmează ajustată ordonanța de urgență a Guvernului României și asta va declanșa, în câteva săptămâni, procesul de aducere a motorinei”, a declarat Dorin Recean.

Pe 16 februarie curent, fermierii disperați au ajuns cu protestul în fața Parlamentului și-l așteaptă pe „împăratul Grosu” la discuții. Au adus cu ei și canistre pentru ministrul Agriculturii, în care să pună „motorina promisă de doi ani, care așa și nu a mai ajuns la destinație”.

Agricultorii au cerut de la Guvern clarificări privind acordarea motorinei din România. „Domnule prim-ministru, unde este motorina, despre care public ați vorbit că este deja repartizată?”, se arată într-un comunicat emis de Asociația Fermierilor.

Prim-ministrul Dorin Recean afirmă că motorina promisă de România urmează să ajungă în țară și va fi repartizată fermierilor. „Au fost stabiliți beneficiarii și ei o vor primi”, a declarat prim-ministrul.

Șefa statului, Maia Sandu, susține că motorina oferită de România va ajunge la agricultori și îi îndeamnă pe aceștia „să aibă răbdare”. Totodată, președinta a comentat protestul fermierilor din fața Guvernului. „Economia din păcate nu crește din cauza războiului și a tuturor crizelor cu care ne confruntăm, iar necesitățile cresc și atunci trebuie să vedem cum împărțim just, drept banii cetățenilor. Sunt banii cetățenilor, nu sunt banii prim-ministrului sau banii președintelui”, a declarat Maia Sandu.


Preluat de la: Unimedia.info