(video) Igor Dodon: „Se încearcă preluarea conducerii PSRM. Nu va reuși nici Șor, nici Maia Sandu, nici Plahotniuc”

„Agenția Servicii Publice a înregistrat noul statut al Partidului Socialiștilor, cu reîntoarcerea funcției de președinte în cadrul acestuia. În februarie-martie, vom organiza congresul partidului și vom alege președintele.

În ultimii doi ani, Partidul Socialiștilor a trecut prin multe încercări. Au fost tentative de a ne cumpăra, unii deputați au fost cumpărați, s-a încercat crearea unui partid-clonă și acum se încearcă preluarea conducerii în PSRM. Cei care fac aceasta trebuie să înțeleagă faptul că un partid – nu este un SRL, sunt oameni.

Socialiștii reprezintă forța principală de opoziție și nici lui Șor, nici lui Plahotniuc, nici Maiei Sandu nu le va reuși să ne înfrângă”, a declarat Igor Dodon.

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) s-a convocat la Congres, la sfârșitul anului 2023 și a modificat statutul formațiunii, revenind funcția de președinte de partid. „Evident că eu voi candida la șefia partidului”, a declarat anterior fostul șef de stat.

Pe 18 decembrie 2021, după eșecul la prezidențiale și alegerile parlamentare, Igor Dodon a plecat de la șefia Partidului Socialiștilor din Moldova. Decizia a fost luată la Congresul formațiunii. Igor Dodon a fost numit președinte de onoare, iar funcția de președinte a fost lichidată. Atribuţiile acestuia au fost transmise organului central al formaţiunii – Comitetului Executiv, care este desemnat de către Consiliul Republican al PSRM pe un termen de 4 ani. Din numărul membrilor Comitetului Executiv, este ales Secretarul Executiv pe un termen de un an.

Igor Dodon a renunțat și la mandatul de deputat și a condus Uniunea moldo-rusă a oamenilor de afaceri, cu sediul la Chișinău.

În primăvara anului 2023, Igor Dodon a revenit în partid, iar colegii l-au ales Secretar Executiv al PSRM.


Preluat de la: Unimedia.info