USR trimite Curtea de Conturi să ancheteze ‘împărăția lui Mihai Chirica’, unde reclamă un prejudiciu de milioane de euro

“O investigaţie locală de presă a arătat că valoarea bonificaţiilor primite de acoliţii primarului Chirica depăşeşte 100.000 de euro lunar. Mai mulţi angajaţi ai Primăriei Iaşi, unii dintre ei coinculpaţi cu primarul Chirica în dosare DNA şi DIICOT privind mari tunuri imobiliare, au primit sporuri lunare de 40-50% în plus la salariu. Mulţi dintre directori au ajuns să aibă un venit net lunar egal cu cel al viceprimarului, peste 16.000 de lei net. Fosta şefă a Direcţiei Juridice şi fostul şef al Direcţiei Tehnice din Primăria Iaşi, ambii pensionari, inculpaţi cu Mihai Chirica în Dosarul Skoda, au fost angajaţi la cabinetul primarului, care i-a premiat cu suma maximă permisă de lege: +50% din salariu”, precizează USR.

Potrivit sursei citate, sumele acordate ar fi “plăţi de fidelizare” acordate unor persoane dispuse să intre în afaceri dubioase.

“Aceste sume ciupite din banii tuturor ieşenilor sunt de fapt plăţi de fidelizare pentru cei care îşi dau mâna cu un primar neobişnuit să respecte legea. Liberalii au un sistem de premiere a cumetrilor şi a indivizilor dispuşi să intre în afaceri dubioase, ilegale, pe principiul că tuturor trebuie să le iasă ceva. Nu putem privi pasiv cum Primăria este folosită ca împărăţia lui Chirica, unde se fentează legea, la comandă, pentru binele unui ales. Astfel de oameni trebuie să dispară din sistemul public, locul infractorilor şi al celor cu potenţial corupt dovedit este acolo unde nu au acces la bugetul public”, a declarat preşedintele filialei municipale USR Iaşi, Filip Havârneanu.

USR arată că unii apropiaţi ai primarului Mihai Chirica care au primit sporuri sunt: “fostul viceprimar Gabriel Harabagiu, cumătrul primarului, trimis în judecată împreună cu Mihai Chirica în Dosarul Flux, a luat 20% în plus la salariu; secretara primarului Chirica are un salariu net de 9.639 de lei, aproape 2.000 de euro; traducătoarea ia 14.500 de lei net lunar, aproape 3.000 de euro; una dintre cele mai bune prietene ale soţiei primarului a fost reangajată în Primărie şi are un venit de 10.000 de lei net”.

De asemenea, potrivit comunicatului USR, printre cei “abonaţi la sporurile consistente” date de primarul Mihai Chirică se numără mai multe persoane din PNL şi PSD: preşedinta Organizaţiei de Femei Liberale din Iaşi este unul dintre consilierii personali ai lui Mihai Chirica; şeful Direcţiei Evidenţa Patrimoniului Public şi Privat, cu un venit de 16.146 de lei net lunar, şi şeful Serviciului Administrare Parcări, cu un venit de 10.000 de lei net lunar, sunt pe filiera PSD; managerul Campionatului Mondial de Esports 2023, membru PNL, a fost adus în funcţia de consilier al lui Mihai Chirica şi i-a fost angajată şi soţia, cu sporuri de proiect UE; şeful Biroului Relaţii cu Societatea Civilă din Primăria Iaşi, cu un venit de 10.500 de lei net pe lună, cu spor de 20% inclus, este secretar trezorerie la PNL Iaşi.


Preluat de la: Timpul.md