Șor și-a schimbat viza de reședință? Ce afirmă șeful Inspectoratului General al Poliției

Șeful IGP, susține că Șor nu a mai părăsit Federația Rusă, din luna februarie.

„Se pare că și oficiul și locul de trai al celui care era la Tel Aviv, în Israel, începînd cu 25 februarie, este la Moscova.

-Deci el nu a plecat?

-Din 25 februarie nu a plecat. Dacă ar fi rușii cooperanți și ar da toată informația și ar respecta cadrul legal ca să-l extrădeze sau să-l rețină, după cum prevăd tratatele internaționale, în mod special cu atenția Interpol-ului, care ar trebui să-l rețină și să-l extrădeze”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.

Deși în alte cazuri există o colaborare cu partea rusă, fiind extrădați infractori în diverse dosare și infracțiuni, se pare că aceasta nu vizează și cazul lui Ilan Șor.

„Cînd vorbim de cel care acum e la Moscova, în speță de Ilan Șor, acest lucru vedem că a luat altă viziune, alți parametri și chiar răspunsurile pe care le oferă sînt foarte evazive și chiar negîndite aș spune, deoarece au fost cîteva adresări în adresa Interpolu-lui de la Moscova. Inițial, cînd Șor singur s-a dat de gol prin acea ieșire în public, el nu a știu că a deconspirat și răspunsurile pe care le primisem”, a menționat șeful IGP.

Potrivit lui, cu cîteva zile înainte de acea apariție publică, venise un răspuns de la Moscova potrivit căruia, Ilan Șor nu a intrat în Federația Rusă.

„Cu atît mai mult, în demersurile noastre erau și recunoașterea facială, dacă a fost sau dacă are o altă cetățenie a Federației Ruse. Am primit răspuns că nu este așa ceva, ca a doua zi, să apară imagini cu Ilan Șor care declară că e la Moscova”, spune Cernăuțeanu.

Acesta a făcut referire și la răspunsul din partea Rusiei, privind articolul 3 din Convenția Interpol prin care se motiva imposibilitatea de a-l reține și extrăda pe Șor.


Preluat de la: Noi.md