Șor are planuri mărețe? Ce știe Guvernul despre intențiile fugarului

Șeful Executivului a comentat pe scurt răspunsul Rusiei pentru Interpol Moldova, privind neimplicarea în „cazul Șor”.

„Este o interpretare greșită a statutului Interpol. Instituțiile noastre deja au scris o reclamație la acest răspuns. (…) Există anumite mecanisme, în cadrul Interpolului, pentru a responsabiliza Rusia pentru neexecutare a unei solicitări din partea unei alte țări, cum ar fi în acest caz Republica Moldova. (…)

El (n.r. Ilan Șor) a avut mai multe călătorii la Moscova, este clar deja. Ei se pregătesc de noul, să spunem așa, sezon politic și în acest sens, credem noi, că sarcina principală va fi, în continuare, să discrediteze parcursul european al Republicii Moldova, să atace referendumul și să încerce să corupă alegerile prezidențiale, dar și referendumul din toamnă”, a menționat Dorin Recean.

Autoritățile de la Chișinău au transmis solicitări autorităților din Federația Rusă și Secretariatului General al INTERPOL de la Lyon cu privire la aflarea lui Ilan Șor. Miercuri, 14 februarie curent, a fost recepționat un răspuns în care autoritățile ruse invocă articolul 3 din Constituția Interpol, și anume neimplicarea în cazul Șor. Șeful Biroului Interpol Moldova, Viorel Țentiu, califică răspunsul ca fiind aberant, pentru că acel articol, spune el, vorbește despre neimplicarea organizației în chestiuni politice, militare, religioase și rasiale.

Politicianul Ilan Șor a plecat din Republica Moldova în anul 2019 și se afla în Israel. Conform informației oficiale disponibile în ultima perioada, începînd cu luna noiembrie 2023, Ilan Șor circulă și are diverse întrevederi cu oficiali din alte state, în special din Federația Rusă, fapt despre care urmăritul comunică personal în postări publicate pe rețelele de socializare.


Preluat de la: Noi.md