Șeful NATO trage un semnal de alarmă din Azerbaidjan

El s-a exprimat în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a cărui ţară va găzdui summitul COP29 în noiembrie.

Salutând “rolul important” pe care îl joacă Azerbaidjanul în aprovizionarea cu gaze a “aliaţilor cheie ai NATO”, Stoltenberg a subliniat necesitatea “reconcilierii dintre nevoia de energie şi mediu”.

Lupta împotriva “schimbărilor climatice este importantă pentru securitate, pentru NATO”, a declarat el, explicând că încălzirea globală este “un multiplicator de criză şi vedem efectele sale peste tot în lume”.

Alegerea Azerbaidjanului pentru a găzdui COP29 a fost puternic criticată de activiştii de mediu, dar face parte din strategia Baku de a-şi schimba imaginea de regim autoritar şi poluator, notează AFP.

“Datorită resurselor noastre naturale, petrolul, investim pe scară largă, împreună cu partenerii noştri, în surse de energie regenerabilă”, a declarat la rândul său preşedintele Aliev în cadrul conferinţei de presă.


Preluat de la: Timpul.md