Johannes Hahn: R. Moldova ar putea deveni stat membru al UE mai devreme de 2030

„Unele lucruri s-au făcut, dar am toată încrederea că vom începe în curînd negocierile și mai departe totul va fi posibil. Nu vreau să speculez, dar în viitorul apropiat”, a spus comisarul european.

„Ne dorim o decizie pozitivă cît de curînd și sperăm să se întîmple în luna iunie. Am început exercițiul de evaluare a gradului de corespundere a legislației moldovenești la cea europeană. Pe de altă parte se întîmplă și evaluarea pe care o face Uniunea Europeană, sînt lucruri curente pe care trebuie să le continuăm. Cele mai importante decizii din partea statelor membre și instituțiile europene deja au fost luate, iar acest lucru ne încurajează. Integrarea europeană este cel mai important proiect de țară, nu este un proiect politic. Această dată este condiționată de decizia Consiliului și sperăm că după alegerile parlamentare europene vom putea să obținem această dată, care sperăm că va fi cît mai curînd”, a punctat șefa statului.

Republica Moldova și Ucraina ar urma să înceapă oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană la o conferință interguvernamentală planificată la Bruxelles în ultima săptămînă din iunie. Europa Liberă relatează, citînd surse diplomatice sub condiția anonimatului, că evenimentul va avea loc înainte ca președinția rotativă a UE să fie preluată de Ungaria, la 1 iulie. Începerea negocierilor propriu-zise pe cele 30 de capitole de aderarea va fi lăsată, cel mai probabil, după Anul Nou.

Guvernarea de la Budapesta s-a opus zgomotos invitării Ucrainei să înceapă negocierile de aderare, dar s-a pronunțat mereu în favoarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Doar că cele două state sînt văzute la pachet, în această fază a extinderii, și orice acțiuni ale Budapestei de tergiversare a parcursului european al Kievului, pot afecta și Chișinăul.

Aflată luni, 6 mai, într-o vizită oficială la Budapesta, viceprim-ministra pentru Integrare Europeană Cristinei Gherasimov a menționat că a avut discuții productive cu autoritățile maghiare despre parcursul european al țării noastre.


Preluat de la: Noi.md