Rezervele de plasmă convalescentă, necesară pentru tratarea bolnavilor cu forme grave de COVID-19, aproape epuizate

Moldova rămâne fără sânge. Rezervele de plasmă convalescentă, atât de necesară pentru tratarea bolnavilor cu forme grave de COVID-19, se vor epuiza în câteva zile.

Sute de persoane se zbat chiar în aceste clipe între viaţă şi moarte, iar sângele tău îi poate salva. La vremuri grele, bunătatea şi implicarea fac diferenţa. În opt luni, doar 3 la sută dintre cei care s-au vindecat de COVID-19 au mers la centrele de transfuzie pentru a dona plasmă, prea puţin în comparaţie cu zecile de mii de pacienţi trataţi.

Pot dona doar persoanele de sex masculin cu vârste între 18 şi 60 de ani, care au avut COVID-19 şi nu suferă de boli cronice. Fii bărbat şi donează.

Nu te costă nimic. Fii eroul necunoscut care salvează vieţi.

Află unde poţi dona plasmă la următoarele numerele 022109050 (Chișinău), 023171393 (Bălți), 029981305 (Cahul). 


Preluat de la: Publika.md