R.Moldova a depășit pragul de 100 de mii de cazuri de infectare cu COVID-19, după ce au fost înregistrate 1570 de cazuri noi de îmbolnăvire

 

Republica Moldova a depășit pragul de 100 de mii de cazuri de infectare cu COVID-19, după ce astăzi au fost înregistrate 1570 de cazuri noi de îmbolnăvire.

S-a intensificat procesul epidemic în Cahul. Rămâne situația încordată în nordul țării, a menționat cadrul unui briefing secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și protecției Sociale, Constantin Rîmiș.

Printre cei testați pozitiv sunt 96 de lucrători medicali din aproape 60 de instituții medico-sanitare: medici – 33, asistenți medicali -48, personal auxiliar 15.

În același timp, 252 de bolnavi sunt în stare extrem de gravă, 45 fiind conectați la aparate de respirație asistată.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate și 21 de decese provocate de complicațiile bolii. În total, până acum 2209 persoane au fost răpuse de virus.

De asemenea peste 83 de mii de persoane s-au vindecat de COVID-19.

 


Preluat de la: Timpul.md