PSRM cere reacția Președinției și a MAI privind declarațiile deputatului ucrainean

“Considerăm această afirmație ca o ingerință grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, o încercare de a destabiliza situația din zona conflictului transnistrean și de provocare a unui război în țara noastră. Solicităm o reacție dură la această declarație din partea Președintelui Republicii Moldova, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, cu convocarea Ambasadorului Ucrainei la Ministerul Afacerilor Externe”, menționează PSRM.

Totodată, PSRM face apel către OSCE și misiunile diplomatice străine să reacționeze la asemenea încercări de imixtiune în afacerile interne ale Republicii Moldova.

“Considerăm necesar examinarea declarației reprezentantului Ucrainei A. Goncearenco în cadrul Comisiei parlamentare pentru Politică Externă și adoptarea unei declarații speciale din partea Parlamentul Republicii Moldova. PSRM este convins că conflictul transnistrean poate fi soluționat doar pe cale diplomatică, în baza integrității teritoriale a statului moldovenesc reîntregit și ținînd cont de interesele locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului”, menționează sursa.

Formațiunea face apel către toate forțele din țara noastră să facă “un front comun pentru salvarea păcii în Republica Moldova”.


Preluat de la: Noi.md