Primul discurs de Crăciun al regelui Charles în calitate de suveran: E un moment potrivit pentru noi toți, să ne aducem aminte de cei pe care i-am pierdut

Regele Charles al III-lea a transmis primul său mesaj de Crăciun în calitate de suveran. Și-a omagiat mama, dar a vorbit și despre situația dificilă prin care trece țara. Pentru Marea Britanie, anul acesta a fost unul dificil. Inflația a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii 40 ani. De asemenea, pe plan politic a fost furtună după demisia premierului Boris Johnson, urmată de cea a lui Lizz Truss.

„Mă aflu în acestă minunantă capelă a Sfântului Gheorghe, de la Castelul Windsor, atât de aproape de locul unde draga mea mamă, regretata Regină, își doarme somnul de veci lângă dragul meu tată. Îmi aduc aminte de emoționantele scrisori, felicitări și mesaje pe care mulți dintre voi le-ați trimis soției mele și mie”, a spus regele, citează digi24.ro.

„Nu am cuvinte să vă mulțumesc pentru toată dragostea și atenția pe care ați arătat-o față de întreaga noastră familie. Crăciunul este un moment potrivit pentru noi toți, să ne aducem aminte de cei pe care i-am pierdut”, a adăugat Charles.

„Le simțim lipsa de fiecare dată când vine sezonul, iar fiecare tradiție îndrăgită ne aduce aminte de ei. Ca în colindul „O Little Town of Bethlehem”, cântăm „pe străzile întunecate, strălucește lumina eternă”. Credința mamei mele în puterea acestei lumini a fost o parte esențială a credinței ei în Dumnezeu, dar și a credinței ei în oameni. Împărtășesc această credință din toată inima. Este credința în puterea extraordinară a fiecarei persoanei să influențeze, cu bunătate și compasiune, viețile altora și să lumineze lumea din jurul lor”, a continuat el.

„În această perioadă de mare anxietate și greutăți, fie pentru cei din întreaga lume care se confruntă cu conflicte, foamete sau dezastre naturale, fie pentru cei de acasă care caută modalități de a-și plăti facturile și de a-și menține familiile hrănite și calde, vedem umanitatea oamenilor din toate națiunile noastre și din Commonwealth, care răspund atât de ușor la problemele celorlalți”, a mai spus regele.

„Vreau în mod deosebit să aduc un omagiu tuturor acelor oameni minunat de amabili care oferă cu atâta generozitate hrană sau donații, sau cea mai prețioasă marfă dintre toate, timpul lor, pentru a-i sprijini pe cei din jurul lor care au cea mai mare nevoie, împreună cu numeroasele organizații caritabile care fac astfel de muncă extraordinară în cele mai dificile împrejurări. Bisericile, sinagogile, moscheile, templele noastre s-au unit din nou pentru a-i hrăni pe cei flămânzi, oferind dragoste și sprijin pe tot parcursul anului”, a continuat Charles.

„O astfel de solidaritate sinceră este cea mai inspirată expresie a iubirii aproapelui nostru ca pe noi înșine. Deși Crăciunul este, desigur, o sărbătoare creștină, dar puterea luminii care învinge întunericul trece dincolo de granițele unei singure credințe. Indiferent dacă ai o credință sau dacă nu, în această lumină dătătoare de viață și în adevărata smerenie pe care o arătăm atunci când îi ajutăm pe alții, cred că putem găsi speranță pentru viitor. Să le celebrăm cu toți și să le prețuim mereu. Din toată inima, vă doresc tuturor un Crăciun cu pace, fericire și lumină eternă”, a mai spus el.


Preluat de la: Publika.md