(VIDEO) Angajații MAI, colind dedicat moldovenilor. "Avem speranța că magia de Crăciun va intra în fiecare casă"

În Ajun de Crăciun pe stil nou, angajații MAI au recitat un colind dedicat cetățenilor Republicii Moldova și le-au urat sărbători fericite, pace și bucurie.

„Acest colind este dedicat cetățenilor țării noastre, care atunci când a fost nevoie de ei, au venit alături de noi, și împreună, am reușit să depășim criză după criză, chiar începând din prima zi de război.

Anul acesta, care se încheie în curând, ne-a învățat cât de neprețuită este pacea și cât de important este să trăim în unitate.

De aceea, Crăciunul acesta este diferit și îl dedicăm tuturor moldovenilor, care ne-au învățat că împreună noi suntem țara și ne-au amintit câtă omenie este în sufletele noastre.

Dragi moldoveni, v-am simțit aproape în momentele grele și pentru că ați fost alături de noi, astăzi, vocile polițiștilor, polițiștilor de frontieră, salvatorilor, pompierilor și carabinierilor cântă împreună pentru voi, cu speranța că magia de Crăciun va intra în fiecare casă din țara noastră.

În numele întregii echipe a sistemului afacerilor interne, vă urez la mulți ani cu sănătate, pace și unitate”, este mesajul ministrului de Interne. Ana Revenco.


Preluat de la: Publika.md