Papa Francisc: Domnul să lumineze mințile celor care pot opri acest război fără sens

Papa Francisc a făcut apel la încetarea războiului din Ucraina și a altor conflicte în mesajul său de Crăciun de duminică, afirmând că lumea este înfometată de pace, scrie Reuters, citează Agerpres.

Transmițând cea de-a zecea binecuvântare și cel de-al 10-lea mesaj de Crăciun „Urbi et Orbi” (Către oraș și către lume) din timpul pontificatului său, el a îndemnat, de asemenea, oamenii să privească dincolo de „strălucirea superficială a sărbătorilor” și să îi ajute pe cei fără adăpost, pe imigranți, refugiați și săraci.

„Să vedem chipurile tuturor acelor copii care, peste tot în lume, tânjesc după pace”, a spus el, vorbind de la balconul central al Bazilicii Sfântul Petru, același loc din care a ieșit pentru prima dată ca papă, când a fost ales la 13 martie 2013.

„Să vedem și chipurile fraților și surorilor noastre din Ucraina care trăiesc acest Crăciun în întuneric și frig, departe de casele lor din cauza devastărilor provocate de zece luni de război”, a mai spus el, adresându-se zecilor de mii de persoane din piață.

El a vorbit la doar câteva ore după ce sirenele de raid aerian au răsunat în toată Ucraina și la o zi după ce Kievul a declarat că un atac rusesc asupra orașului Herson, recent eliberat, a ucis cel puțin cinci persoane și a rănit alte 35 sâmbătă, în ceea ce președintele Volodimir Zelenski a condamnat ca fiind o crimă gratuită din plăcere.

„Fie ca Domnul să ne inspire să oferim gesturi concrete de solidaritate pentru a-i ajuta pe toți cei care suferă și să lumineze mințile celor care au puterea de a reduce la tăcere tunetul armelor și de a pune capăt imediat acestui război fără sens!” a spus Francisc.

Conflictul din Ucraina, a spus el, nu ar trebui să diminueze preocuparea pentru persoanele ale căror vieți au fost devastate de alte conflicte sau crize umanitare, numind printre altele Siria, Myanmar, Iran, Haiti și regiunea Sahel din Africa.

„Vremurile noastre se confruntă cu o foamete gravă de pace…”, a spus el.

Francisc a făcut apel la reluarea dialogului între israelieni și palestinieni în Țara Sfântă, locul unde s-a născut Iisus.

În acest an, în Cisiordania ocupată de Israel s-au înregistrat cele mai grave niveluri de violență din ultimii zece ani, cel puțin 150 de palestinieni și peste 20 de israelieni fiind uciși. În timp ce mulți s-au așezat în jurul „unei mese bine întinse”, cantități uriașe de mâncare se irosesc zilnic și resursele sunt cheltuite pe arme, a spus el. El a condamnat din nou utilizarea alimentelor ca armă, spunând că războiul din Ucraina a pus milioane de oameni în pericol de foamete, menționând Afganistanul și țările din Cornul Africii.


Preluat de la: Publika.md