Prim-ministrul Finlandei, Sanna Marin, părăsește Summitul UE și va intra în autoizolare

Şefa guvernului finlandez, Sanna Marin, a anunţat vineri că părăseşte summitul european reunit la Bruxelles, pentru a se plasa în autoizolare după ce a intrat în contact cu un deputat din ţara sa testat pozitiv la COVID-19, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Joi, chiar preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a părăsit summitul european, la mai puţin de o oră de la începutul acestuia la Bruxelles, după ce a aflat că a fost în contact cu o persoană testată pozitiv pentru COVID-19. Într-o declaraţie acordată la sosirea la summit, Ursula von der Leyen a apreciat că, în timp ce evoluţia pandemiei în Europa devine ”tot mai îngrijorătoare”, statele Uniunii Europene ar trebui să stabilească reguli comune privind carantina şi testarea pentru COVID-19, astfel încât să se pună capăt mozaicului de reguli aplicate de ţările membre.

Nici premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, nu participă la summitul de la Bruxelles, în condiţiile în care a anunţat marţi că s-a plasat în carantină la Varşovia în urma contactului cu o persoană infectată cu COVID-19. Piotr Mueller, purtătorul de cuvânt al executivului de la Varşovia, a declarat că premierul Mateusz Morawiecki nu are simptome de COVID-19. Polonia este reprezentată de premierul ceh Andrej Babis la summitul Uniunii Europene.


Preluat de la: Publika.md