Premierul interimar al R. Moldova este Olga Cebotari care ar deține și cetățenia Federației Ruse

Vicepremiera pentru reintegrare, Olga Cebotari este de noua prim-ministră a Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de Ion Chicu. Premierul demisionar spune că asta prevede constituția și că Cebotari va deține această funcție până la numirea unui alt interimar de către președinta Maiei Sandu care are la dispoziție 5 zile pentru a emite un decret.

Noua membră a cabinetului de miniștri, viceprim-ministra pentru reintegrare Olga Cebotari ar avea dublă cetățenie. Pe lângă cea moldovenească, Cebotari ar deține și un pașaport rus. Portalul Omega a publicat un CV al negociatorului șef cu Tiraspolul unde este specificat că este cetățeană a Rusiei.

Olga Cebotari este puțin cunoscută la Chișinău. La cei 28 de ani ai săi, tânăra născută la Chișinău a făcut facultatea la Moscova unde a lucrat un timp la Ambasada Moldovei din Rusia, iar de la 1 februarie ar fi deținut funcția de director-adjunct al Departamentului Economic,
Comitetul executiv al CSI.

Timp de 2 ani, Olga Cebotari a fost fondatoarea și directoarea Organizației regional-obștești “Centrul pentru Susținerea Tinerilor Moldoveni” din Moscova. Din documentele de înregistrare a acestei organizații publicate pe site-ul oficial al acesteia, reiese că Cebotari ar deține un cod numeric personal al Rusiei înregistrat în Tveri.

sursa: zdg



Preluat de la: Timpul.md