Individul care a incendiat sediul Procuraturii raionului Vulcănești, reţinut de oamenii legii

Individul care a incendiat sediul Procuraturii raionului Vulcănești a fost reţinut de oamenii legii.

Potrivit unui comunicat emis de Procuratura Generală, cazul a avut loc în noaptea de 14 septembrie, în jurul orei 02:00, când persoane necunoscute au deteriorat camera de luat vederi de la intrarea în sediul Procuraturii, după care au incendiat două cauciucuri auto, stropite cu inflamabil. În rezultat, a fost deteriorată ușa de la intrare în clădirea Procuraturii.

Ca urmare a acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigație, presupusul autor al faptei a fost identificat și reținut. Acesta s-a dovedit a fi un locuitor al orașului Vulcănești, în vârstă de 45 de ani, care ar fi recurs la acest gen pentru a-și răzbuna fiul, cercetat și condamnat pentru o serie de crime comise cu intenție.

Bărbatului i-a fost intentată învinuirea pentru două capete de acuzare: ”huliganism agravat” și ”tentativă de distrugere sau deteriorare intenționată a bunurilor”. Acesta a fost plasat în arest pentru 30 de zile.

Fiind audiat, acesta nu și-a recunoscut vina.

Pentru aceste infracțiuni bărbatul riscă să petreacă următorii 7 ani după gratii.


Preluat de la: Publika.md