Peste 300 de concentratoare de oxigen au ajuns în spitalele din țară

Peste 300 de concentratoare de oxigen au ajuns în spitalele din țară. Anunţul a fost făcut pe pagina de facebook a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Acestea au fost livrate în Moldova de Uniunea Europeană și OMS în cadrul inițiativei UE „Solidari pentru Sănătate”.

Concentratoare au fost puse în funcțiune pentru a asigura fluxul continuu de oxigen bolnavilor de COVID-19.

Directoarea Institutului de ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” din Capitală, Sofia Alexandru, susţine că aceste aparate sunt de o importanță majoră în tratamentul pacienţilor cu afecțiuni pulmonare și a celor diagnosticați cu COVID-19, care necesită intubare imediată pentru a putea susține funcțiile vitale ale organismului.

Anterior, în luna iulie, în cadrul aceluiaşi proiect în ţara noastră au fost adus un lot de măști medicinale, respiratoare, ochelari de protecție și halate pentru cadrele medicale.

Proiectul Uniunii Europene și al Biroului Regional al OMS ”Solidari pentru Sănătate” este destinat luptei cu noul coronavirus, dar și pentru consolidarea capacităților țărilor Parteneriatului Estic precum Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.

Proiectul este prevăzut pentru un termen de doi ani, cu un buget de peste 30 de milioane de euro.


Preluat de la: Publika.md