Demonstrație de forță în Belarus. O protestatară a fost lovită cu pumnul în față (VIDEO)

Forțele de ordine din Belarus își etalează mușchii. Mascații au intervenit brutal, duminică, pentru a dispersa protestatarii, care au ieșit pe străzile mai multor orașe la proteste anti-Lukașenko.

În localitatea Jodino, în timpul unor altercații verbale, o femeie a fost lovită din senin în față de un mascat. Protestatara înainta și filma cu telefonul mobil, când un reprezentant al forțelor de ordine a lovit-o puternic cu stânga și a doborât-o la pământ.

Imediat, bărbatul, care era în grad de maior, a urcat într-un microbuz și a plecat. 

Potrivit presei belaruse, acțiuni de protest au avut loc duminică în orașele mari precum Minsk, Grodno și Brest. 

Forțele de ordine au acționat brutal peste tot.

 


Preluat de la: Publika.md