Păcatele lui Ilan Şor. Implicarea în politică, conflictele cu legea şi patriotism din pribegie

Ilan Shor are 36 de ani. În iunie 2015 a fost ales primar al orașului Orhei, iar în anii care au urmat a obţinut şi două mandate de deputat. Păcatele în faţa justiţiei se trag însă din perioada când a deţinut funcţia de președinte al Consiliului de Administrare al Băncii de Economii și membru al Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Chișinău. 

La începutul lunii decembrie 2014, Procuratura Generală a iniţiat o anchetă penală privind tranzacţiile dubioase între Banca de Economii şi Banca Socială. În februarie 2015, ofițerii CNA au efectuat percheziţii de amploare, inclusiv acasă la Ilan Șor. Câteva luni mai târziu, omul de afaceri a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, având statut de învinuit în dosarul BEM. Procurorii anticorupție i-au pus sechestru pe avere. 

În iunie 2017, Ilan Şor a fost condamnat de prima instanţă, la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani, în unul din dosarele ce vizează dispariția banilor de la Banca de Economii. Potrivit forţelor de ordine, Şor a adus prejudicii statului în valoare de peste cinci miliarde de lei. Banii au fost puşi sub sechestru, iar odată cu sentinţa definitivă vor fi confiscaţi de stat. 

În iunie 2019, odată ce s-a schimbat regimul politic, Ilan Şor a fugit din ţară, iar de atunci este în căutare internaţională. 

Deşi nu e în Moldova, numele lui a fost auzit constant şi în majoritatea cazurilor a fost legat de scandaluri. De exemplu, în septembrie 2021, s-a aflat că paşaportul pe care l-a primit în 2010 şi buletinul de identitate emis în anul 2012, au fost eliberate în lipsa acestuia. Drept urmare,Agenţia Servicii Publice i-au anulat actele de identitate, declarându-le nule. 

Iar în octombrie 2022, Departamentul Trezoreriei de Stat al SUA au impus sancţiuni împotriva preşedintelui Partidului Politic „ŞOR”. Măsura însă nu are legătură cu furtul miliardului. Washingtonul l-a pedepsit pentru acţiunile lui politice, în favoarea intereselor Kremlinului. 

În schimb, tot la sfârşitul anului trecut, Guvernul Marii Britanii l-au sancţionat pe Ilan Şor pentru implicarea în frauda bancară din 2014. 

Prin măsurile punitive impuse, atât SUA, cât şi Marea Britanie i-au interzis lui Ilan Şor să intre pe teritoriile acestor state, iar activele –  blocate. 

Ilan Shor s-a născut în orașul Tel-Aviv, Israel, iar, când avea doi ani, familia acestuia a trecut cu traiul la Chişinău. În 2010 s-a căsătorit cu interpreta din Rusia, Jasmin, cu care are doi copii.  


Preluat de la: Publika.md