Numărul încălcărilor înregistrate de IGP. Date actualizate până la 19:30

Până la ora 19:30, Poliţia a constatat 173 de cazuri de încălcări, dintre care 22 vizează blocarea intenţionată a traseelor şi căilor de acces spre secţiile de votare, admise în special în zona de securitate. Este vorba despre un caz în localitatea Sărătăuca, un caz la podul Rezina, patru cazuri la Dubăsari, opt cazuri la Bender şi opt la Căuşeni. Anunţul a fost făcut de către şeful adjunct al IGP, Marin Maxian în cadrul unui briefing de presă.

Totodată, oamenii legii au înregistrat 12 cazuri de încălcări privind folosirea buletinelor de vot, care vizează aspectul de fotografiere a buletinelor. Potrivit şefului adjunct al IGP, nu a fost înregistrat niciun caz de deteriorare intenţionată a buletinelor din secţiile de votare.

La moment, Poliţia examinează 10 cazuri de corupere a alegătorilor.

De asemenea, Poliţia a intervenit în 59 de sesizări cu privire la transportarea organizată a alegătorilor.

În 13 cazuri, Poliţia a fost sesizată cu privire la situaţie de agitaţie electorală: 3 cazuri în Bălţi, 2 în Capitală, câte un caz în Sângerei, Dubăsari, Basarabeasca, Ocniţa, Fălăşti, Ceadîr-Lunga, Nisporeni şi Orhei.

9 cazuri de nerespectarea a prevederilor a hotîrârilor a Comisiei naţionale de sănătate publică.

În acelaşi timp, oamenii legii au primit 30 de sesizări privind alte încălcări produse în preajma şi în interiorul secţiilor de votare. Mai exact, este vorba despre înjurii, lipsa de respect, comportament agresiv în stare de ebrietate, comerţ neautorizat în raza de 100 m la secţiile de votare.

Potrivit lui Marin Maxian au fost înregistrate 104 de sesizări din partea concurenţilor electorali către CEC şi IGP, dintre care în circa 90% este vorba despre transport organizat.


Preluat de la: Publika.md