Matteo Salvini va compărea în faţa unei instanţei din Sicilia. De ce este acuzat politicianul

Fostul ministru de Interne al Italiei, Matteo Salvini, va compărea în faţa unei instanţei din Sicilia.  Politicianul este acuzat de abuz de putere şi sechestrare de persoane după ce, în vara anului trecut, 116 imigranţi au fost blocaţi la bordul unei nave a pazei de coastă italiene.

O parte dintre aceştia au reuşit să fie evacuaţi din motive medicale, însă majoritatea nu au putut debarca timp de aproape o săptămână. În februarie, Senatul a votat pentru ridicarea imunităţii lui Salvini, iar în privinţa lui a început urmărirea penală.   

Miercuri, într-o postare pe Twitter, Matteo Salvini a scris că va merge la proces cu conştiinţa curată şi mândru că a apărat onoarea Italiei.

De asemenea, el a dat asigurări că decizia de blocare a navei nu a fost luată de el, ci a aparţinut Guvernului.  Fostul ministru italian riscă o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare. 


Preluat de la: Publika.md