INCENDIU pe strada Uzinelor din Capitală. Şase autospeciale ale pompierilor, la faţa locului (FOTO)

Incendiu pe strada Uzinelor din Capitală. De flăcări a fost cuprins acoperișul unei clădiri.

Potrivit IGSU, pentru a stinge incendiul, la faţa locului au intervenit şase autospeciale ale pompierilor. Salvatorii au stabilit că arderea s-a produs sub acoperișul clădirii, etajul 5.

Flăcările au afectat o suprafață de aproximativ 150 metri pătraţi din acoperiș.

Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit.

Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.


Preluat de la: Publika.md